Purtând marama ploii,cu stropii tresărind, De patima furtunii,ca-ntr-un sublim alint, Își scutură podoaba toți plopii, oglindind Prea mândra strălucire, în lacul de argint!
Și stelele-s departe, de noapte înghițite, Aleea părăsită de pașii tăi în grabă, Ca un copac, ce plânge cu ramuri desfrunzite, Străină pare-n lume,dar tace, nu întreabă!
Eu caut fără noimă, pe bănci și pe alei, Același iz, ce trupu-mi făcea ca să tresară! Aroma ta suavă, de mosc ori flori de tei, Și-mbrățișarea-ți calmă, simțită prima oară!
Mă pierd în rai de frunze și-n pace de priviri, Seninul meu e zare și iz de clopoței, Sub tresărire blândă de ceruri și iubiri Aștept să te aflu... cu-amurg și flori de tei!