sâmbătă, 6 iunie 2009

Când... de Mihai Eminescu


Când luna prin lume veghează,
Când fiece undă se-mbracă c-o rază,
Când cântă al somnului ginii nătângi
Tu tremuri şi plângi.

Când luna aruncă o pală lumină
Prin merii în floare-nşiraţi în grădină,
La trunchiul unuia pe tine te-aştept
Visând te deştept.

Când soarele arde şi ceru-i văpaie,
Pe-a lacului valuri profunde bălaie,
Pe-o barcă împinsă de valuri ce merg
La tine alerg.

Când vântul e-o taină,cînd frunza e mută,
Misterul surâde prin lumea tăcută,
Culeg pe-a ta frunte sublime visărei
Pe ochi sărutări.

Amorul îşi moaie aripile-i stinse,
Tu-nchizi surâzândă lungi genele-ţi plânse,
Şi fruntea mea pală pe pieptu-ţi aşezi,
Surâzi şi veghezi.

Nebună copilă, ce-amesteci plăcerea
Cu lacrimi pe care le naşte durerea,
Nebună copilă cu-amorul ceresc,
O, cât te iubesc!

2 comentarii:

  1. Eminescu este unic. O increngatura de ganduri lacrimate in vers de iubiri sfasiate, in dorurile poetului, nu poate fi decat o sarbatoare a inimii.
    Cand vantul e-o taina, cand frunza e muta,
    apleaca-ti fruntea si inima de pamant...
    si asculta....minunatele versuri de iubire ale geniului.[as adauga eu].

    RăspundețiȘtergere
  2. elena marin-alexe,
    Vă mulţumesc din suflet
    pentru comentariu şi nu pot
    să vă răspund decât prin câteva
    versuri scrise de autor.

    "Când luna aruncă o pală lumină
    Prin merii în floare-nşiraţi în grădină,
    La trunchiul uneia pe tine te aştept
    Visând te deştept."
    Un sfârşit de săptămână excelent!
    Cu mult drag,
    Elena

    RăspundețiȘtergere