Ce se alegea de noi,a mea nebună...

Ce se alegea de noi,a mea nebună,
De ne-ntâlneam demult cu-aşa iubire?
Sau nebuneam mai mult încă-mpreună,
Sau eu muream de-atâta fericire.

Viaţa mea cea strălucită
De ochii tăi cei de copil
Era cu zgomot şi-nflorită
Precum e luna lui april.

Şi-n astă înflorire zgomotoasă
Noi ne-am fi fost atât...atât de dragi...
Cu toane multe,tu,ca o crăiasă,
Iar eu de tine lacom ca un pagi.

Acum ca-n toamna cea târzie
Un istovit şi trist izvor,
Asupra-i frunzele pustie
A noastre visuri cad şi mor.

Şi de nimica astăzi nu-mi mai pasă,
Nu cer nimic din lume,nici aştept.
Mă mir de ce cu strângeri dureroase
Sărmana inimă mai bate-n piept.

În văduvie şi eclipsă,
Eu anii mei îi risipesc,
Simţind în suflet pururi lipsă
De chipul tău dumnezeiesc.
...Mihai Eminescu...