vineri, 24 iunie 2011

Noapte de Sânziene


Copilă,seara asta-i plină de mister,
Căci poarta cerurilor se deschide
În timp ce poarta iadului se-nchide
Și toate relele pentru o clipă,pier.

Spre miezul nopții mândre Sânziene,
S-or strânge în poiana din pădure,
Rugându-se ca Domnul să se-ndure
Și roua s-o aștearnă pe poiene.

Vor dănțui în ritmuri de descântec,
Invocând puteri din alte lumi
Și pe trup și-or împleti cununi,
Prinse-n brâu de stele,peste pântec.

Iar cu roua de pe flori luată,
Vor stropi tot verdele din lan,
Ca să crească grâul peste an
Și recolta câmpului bogată.

Femeile-n biserici - cununate,
Au să nască peste an fecior
Dacă-și spală fața la izvor,
Doar noaptea asta - fără de păcate.

Fecioarele care se vor mirese
De-și îmbăiază trupurile-n rouă,
În prima noapte - când e lună nouă,
Îi vor visa pe cei de care-au fost alese.
(Victor B.)

20 de comentarii:

  1. Şi versurile sunt frumoase, dar şi imaginea este superbă. Chiar te întrebi dacă nu aparţine unei realităţi virtuale (un coleg îmi spune: «nu se poate, e lucrată în Photoshop!»)

    RăspundețiȘtergere
  2. colt de rai, sarut'mana!

    Un sfarsit de saptamana frumos.

    RăspundețiȘtergere
  3. Cristi,
    Mulțumesc Cristi.
    Weekend excelet să ai!

    RăspundețiȘtergere
  4. Rappa_ru',
    Mulțumesc și weekend minunat!

    RăspundețiȘtergere
  5. Max Peter,
    Mulțumesc Max.
    Poza este luată de pe net.
    Un weekend de vis să ai!

    RăspundețiȘtergere
  6. andreiraduM,
    Anfrei îți mulțumesc.
    Un weekend plin de bucuri!

    RăspundețiȘtergere
  7. frumoasa explicatie in versuri a noptii de "sânziene".imaginea ;incântătoare, ca de obicei.
    Weekend placut.

    RăspundețiȘtergere
  8. IULISA,
    IULISA mulțumesc.
    Un sfârșit de săptămână
    excelent!
    Te pup draga mea!

    RăspundețiȘtergere
  9. Frumoasă noapte de Sânziene ai avut. Să ai parte de un sfârşit de săptămână la fel de frumos.

    RăspundețiȘtergere
  10. De cate ori mi-am pus busuioc sub perna sa imi visez ursitul ....si tot nu am stiut cine va fi pana in saptamana chioara cum o numim noi, dar merita sa imi palpite inima si sa nu dorm o noapte ca doar, doar voi afle cine este el....

    RăspundețiȘtergere
  11. abbilbal,
    Mulțumesc.
    Un weekend plăcut să ai!

    RăspundețiȘtergere
  12. Lumi RO,
    Mulțumesc Lumi,eu nu cred
    așa ceva!
    Să ai un weekend frumos!
    Te îmbrățișez cu drag!

    RăspundețiȘtergere
  13. Nu am inteles niciodata ce e cu aceasta sarbatoare, ce semnifica care este rolul ei

    RăspundețiȘtergere
  14. Frumos blog .Felicitari!

    RăspundețiȘtergere
  15. Mircea Florescu,
    Mulțumesc Mircea.
    Sincer nici eu nu cred,
    am ramas din bătrâni!
    Un weekend excelent!

    RăspundețiȘtergere
  16. Gina,
    Mulțumesc de vizită
    și semnul lăsat!
    Să ai un weekend plăcut!
    Te pup și îmbrățișez!

    RăspundețiȘtergere
  17. Ce minunata e poezia! si poza!

    Multumesc pentru vizita:D

    RăspundețiȘtergere
  18. C.L.M.,
    Și eu ăți mulțumesc
    și vacanță plăcută!
    Duminică frumoasă!
    Pupicei..

    RăspundețiȘtergere