AMINTIRI

Covor de triste frunze se-aștern în calea ta
Smulgând o licărire din ochii de luceafăr,
Dorind să-ți fie muze pe-o latură de stea,
Să intre-n nemurire cu lacrimi de cleștar.

La margine de noapte, cu mâinile-ncleștate,
Îmi țip blestemul dulce al ploilor târzii,
Ce m-au purtat pe valuri mult îndepărtate,
Și-am rătăcit prin vise... tot așteptând să vii.

În pumnul strâns... amar, mă doare plânsul,
De lacrimi adunate în apus... târziu,
Și doruri moarte care în nopți pierdut-au drumul,
Se pierd plângând zadarnic... prin sufletul pustiu.

Îmi vine toamna iar... cu flori uscate,
Cerșind la geamul meu o lacrimă de vis,
Cu ochii triști aleg din stele numărate
Doar una... ce mi-a promis cândva... un paradis.

Nu plânge dragul meu că timpul nu topește
Scânteia cristalină din ochii tăi senini,
Nici inima ce încă zburdalnic mai iubește
Nu simte trandafirii... ce încă mai au spini.

Trimit spre tine luna în mantie de ploi,
Mii de steluțe vii danseze-n părul tău,
Să uit de toamna care... trecut-a peste noi,
Lasându-mi amintiri... și dulci păreri de rău.
(Marilena Velicu)

Duminică frumoasă și răcoroasă vă doresc tuturor!