ÎN FIECARE TOAMNĂ MI-ESTE DOR

Cu-o ultimă zvâcnire vara cânta
Un vechi sonet de ploaie răgușit
Dansează flori de mac,și ne încântă
Privirea rătăcită-n asfințit.

Petale roșii smulge vântul dulce
Tullpinile de mac rămân semețe
Nici buruienile nu vor să-și culce
Trufia verde,chiar de-s numai bețe.

Îmi cade-n drum o frunză amorțită
Citesc în ea trecutul unei veri
Cu greu de ram se lasă despărțită
O alta se va naște-n primăveri.

Mă lași să cad oarea câta oară?
În fiecare toamnă mi-este dor
Tăcerea ta devine seculară
Și plâng tăcut,strivită sub picior.
(Marilena Velicu)

Duminică plăcută tuturor vă doresc!