AUTOPORTRET

Când m-am născut am inspirat iubirea
Și-am plâns când lumea nu m-a înțeles,
Dar am știut că asta mi-e menirea
S-aștept pe chipuri zâmbete ades.

Mi-au fost ursite mâini încăpătoare
Să pot pe oameni să-i îmbrățișez,
Și n-am putut să zbor până la soare
Dar n-am pierdut speranța să visez.

La jumătat' de secol mă întreb
dacă mai am în rucsac veselie,
Și dacă sufletul îmi e întreg
De ce-am tăiat iubiri din temelie?

Privind în urmă am în ochi smaralde
Tremurătoare genele clachează,
Întorc privirea înspre zări mai calde
Nu vreau s-aud cum inima oftează.

Cu fruntea rezemată de fereastră
Nu văd în noapte gândul unde-mi zboară,
Zâmbind într-o reflexie albastră
Capitulez pentru întîia oară.

Îmi strâng ușor halatul peste șolduri
Rostind dorințe pentru ziua mea,
Durerile le vând la preț de solduri
Iubirea mi-o ridic la rang de Stea.

*Marilena Velicu*

Duminică frumoasă tuturor!