ÎN FIECARE TOAMNĂ MI-ESTE DOR

Cu-o ultimă zvâcnire vara cântă
Un vechi sonet de ploaie răgușit
Dansează flori de mac, și ne încântă
Privirea rătăcită-n asfințit.

Petale roșii smulge vântul dulce
Tulpinile de mac rămân semețe
Nici buruienile nu vor să-și culce
Trufia verde, chiar de-s numai bețe.

Îmi cade-n drum o frunză amorțită
Citesc în ea trecutul unei veri
Cu greu de ram se lasă despărțită
O alta se va naște-n primăveri.

Mă lași să cad oare a câta oară?
În fiecare toamnă mi-este dor
Tăcerea ta devine seculară
Și plâng tăcut,strivită sub picior.

Apasă-mi genele cu alinare
Și nu lăsa privirea mea să plângă,
Apusul sângeriu încă mă doare
Vreau chingile uitării să mă strângă.

~Marilena Velicu~

Duminică frumoasă vă doresc!