GÂNDEȘTE-TE, N-AR FI PĂCAT...

Învața-mă cu ce să încep întâi
Și-n care vorbe-anume tuturor
Să spun ce-albastru-i ceru-n ochii tăi,
Și cum,de- atâtea lumi luminători.

Pe gura ta surâsu-i ca un soare:
Ei poate niciodată n-or să știe
Din fiecare clipă trecătoare
Cum ne-am durat noi câte-o veșnicie.

Iubindu-ne;și nu vor ști că-n glas
Îți cânt atâtea cântece când spui
Cuvinte ce pe buzele oricui
Niște cuvinte simple-ar fi rămas.

Învață-mă cu ce să-ncep și cum
Să-i spun aceste-i lumi cât mi-i de dragă
Că te-a născut cu truda ei întreagă,
Pe tine, bucuria mea de-acum.

Ea,poate ,niciodată n-o să știe
C-a înflorit în flori și-a curs în ape,
Ca din pământ și sura veșnicie
Să mi te-aducă,-așa cum ești,aproape;

Și, fiindcă-o să murim și noi odată,
Gândește-te:n-ar fi păcat să moară,
Cuprinsă-n noi atâta primăvară,
Și dragostea cu inima deodată?...

De-aceia,spune-mi cum să-ncep anume,
Și eu voi scrie toate,fir cu fir,
Ca disprețuitori de cimitir,
Să ne iubim de-a pururea pe lume.
*Versuri Magda Isanos*

Duminică frumoasă tuturor vă doresc!

Vă mulțumesc de vizită și comentarii!