duminică, 27 martie 2016

TE CAUT

Te caut ca pe-un vis din amintiri,
Rătăcitor în timp și-ntre destine.
Mă urmăresc speranțe și zidiri
Nestinse-n teama dorului de tine.

Să ne unim cărările târzii,
Pierdute-n colbul drumului de seară,
Respectul sfânt de-a-ncepe o nouă zi,
Să luăm singurătății din povară.

Și-atâtea vorbe, gânduri și dureri
Ce-am strâns în clipe singure și mute
Le-om depăna-n tomnaticele seri
Și-om pune bătrânețea să le-asculte.

~Versuri de Bunget Marin~
Duminică frumoasă tuturor!
Vă mulțumesc de vizită și comentarii!

3 comentarii:

  1. Frumoase versuri,minunata melodie,draga Elena
    Este atat de linistitor aici la tine,tare-mi place.
    O zi minunata sa ai!
    Te imbratisez cu drag!

    RăspundețiȘtergere
  2. Superb, draga Elena!
    Multumesc pentru frumusetile impartasite cu noi!
    Zile excelente de primavara!

    RăspundețiȘtergere
  3. Ce mult mi-a placut poza nr.2 :) O saptamana usoara si implinita sa ai! Liuba x

    RăspundețiȘtergere