VIS....

Nici nu mai știu că se făcuse noapte!
Era târziu, făptura-mi așteapta!
Când amuțeau și sunete... și șoapte,
Iar un izvor aproape, susura!

Insomniace gânduri mă-mpresoară!
Și sub alcov de clipe efemere,
Îmi amintesc... cândva de o vioară,
Ce îmi cânta șăgalnic, de plăcere!

Cu trupul încordat de nemișcare,
Într-un fotoliu vechi de la bunica,
M-a răscolit aceiași întrebare:
De ce,din tot, n-a mai rămas nimica?

Piciorul alb,de sub dantela spumă,
A tresărit ușor în amorțire!
Am adormit, visându-ne-mpreună,
Tăcute acolade de iubire!

Și am atins în vis nemărginirea!
Când tresărind,făptura îmi salvai,
Dar am gustat din plin dezamăgirea,
Când reveneam, dar tu... nu mai erai!

Te-am rătăcit în visul meu ferice,
În care mă pierdeam ca-ntr-un abis,
Când mâna-ți se-apleca să mă ridice,
S-a luminat, iar... ochii-mi s-au deschis!

*Versuri de CAMELIA STAN*

Duminică plăcută tuturor!
Cu drag vă îmbrățișez și mulțumesc de vizită!