La teiul lui Eminescu

Plin de vers și armonie,
Eu îl simt până la sevă.
Îmi inspiră bucurie
Și-mi dă liniștea supremă.

Coborât,din vis,poetul,
Teiul îl îmbrățișează.
Dinspre ei aud sonetul
Care viața-mi luminează.

Un sonet cu vers de aur
Și cu undă de mister,
Un sonet cu al său faur
Se întorc din efemer.

O muzică-nălțătoare,
Adieri ce n-au mai fost,
De un secol de-ncântare
Dau trăirilor,un rost,

Dragostei, ființa pură
Ce-a visat-o marmoree,
Omului, credință bună
În iubirea de femeie,

Sufletului,mulțumirea
Ce-a dorit-o peste veac.
Poezia și iubirea,
Pe sub tei, mereu se-mpacă.

(Ioana V.)