Nici nu mai știu dacă erai frumoasăȘi nici în ce culori îți stă mai bine
Știu doar că amintirea nu mă lasă
Și că mi- e imposibil fără tine.
Vizionez femei nenumărate,
Femei interesante mă mai sună,
Dar rece și străin mă simt de toate
Și nu mă văd cu ele împreună.
Nu pot nici să- mi explic întreaga dramă,
Care- a decurs din întâlnirea noastră,
Dar vechiul dor al dragostei mă cheamă
Și tu îmi faci cu mâna la fereastră.
Subtile explicații cui i- aș cere ?
Tot prostul face pe interesantul
Și- n condamnarea asta la tăcere,
Mai conversez de- a surda cu neantul.
Și cum să transformăm iubirea- n ură,
De ce nu noi, ci solii să lucreze,
Și să plătim simțirea cea mai pură,
Punând incendiul tot în paranteze?
N- aș vrea să te necăjesc sau să te sperii,
Nici să te fac să te îndoiești de tine,
Dar eu te-am adorat fără criterii,
Estet bolnav, al patimei depline.
De dragul tău, am fost cu lumea- n luptă,
Te- am apărat de bârfe și de crivăț,
Și după toată veghea ne- ntreruptă,
Cedez numai în lupta împotrivă- ți.
Și totuși tu ai fost cea mai frumoasă,
La mine- n brațe îți fusese bine,
Obsesia iubirii nu mă lasă
Și- mi este imposibil fără tine.
O săptămână frumoasă vă doresc!
Sper să vă placă,lectură plăcută!!
romantism...romantism...
RăspundeţiŞtergerefrumos...
frumoasa sa-ti fie si tie saptamana...te imbratisez >:D<
Sunt superbe versurile!
RăspundeţiŞtergereSunt frumoase versurile! :)
RăspundeţiŞtergereSaptamana placuta!
Multumesc draga Tizo!
RăspundeţiŞtergereSa ai o saptamana plina de binecuvantare!
pandhora,
RăspundeţiŞtergereMiulțumesc scumpo!
Îți doresc o săptâmână
cât mai plăcută!
Cu mare drag te îmbrățișez!
Cristi,
RăspundeţiŞtergereCristi mulțumesc!
O săptămână ușoară îți doresc!
Diverse,
RăspundeţiŞtergereMulțumesc!
O săptămână perfectă să ai!
elena marin-alexe,
RăspundeţiŞtergereMulțumesc Tizo draga mea!
La rândul meu vă doresc
o săptămână minunată!
Cu mare drag vă pup și îmbrățișez!
ador poziil lui Adrian Paunescu!
RăspundeţiŞtergereSeara superba,Elena!
Prietenia mea este neconditionata, stiai, ? Prietenia dulce si rabdatoare, atenta si senina, profunda si vie, matura si puternica este mai tare decat iubirea si ti-am oferit-o din toata inima !
RăspundeţiŞtergereUn salut calduros si pupicei de iarna de la prietena ta, indragostita de viata, de oameni si de frumos!
Frumos :).
RăspundeţiŞtergereComo é bom ter vc comigo. Quero neste momento te agradecer por ter tirado um tempinho e passado na minha Viagem.
RăspundeţiŞtergereSeu carinho faz do dia de hoje menos triste.
Não se esqueça que ... Estou seguindo-te e te amando ...
Desejo de todo coração uma semana abençoada.
Que seus sonhos sejam realizadas para completar sua felicidade.
Uma paz infita para sua vida.
Beijos de paz e luz.
Evanir.
Estou deixando endereço do blog de trabalho da minha filha para
você seguir e comentar .
Ela estava afastada por motivos de saúde
agora foi abençoada para voltar.
Conto contigo.
Beijos e beijos.
LuZ,
RăspundeţiŞtergereMulțumesc LuZ și mie
îmi plac mult!
O zi excelentă draga mea!
Te pup dulce!
anana,
RăspundeţiŞtergereMulțumesc Anana pentru
gândurile tale frumoase!
Zi frumoasă să ai!
Mii de pupicei..
Costea Mircea,
RăspundeţiŞtergereMulțumesc Miecea!
Zi plăcută îți doresc!
Evanir,
RăspundeţiŞtergereOlá amigo!
Muito obrigado por seus pensamentos
linda deixou no meu blog!
Tenha um bom dia!
Abraços e beijos da Roménia!
superbe versuri
RăspundeţiŞtergereExact ,3 luni in urma
RăspundeţiŞtergereEu am trecut pe la tine.
Iar,e 13 si tot marti
Ce credeai ca am uitat?
Caci un pic de ”cenusie”
Tot mai am la mine-n cap.
Am venit cu ”ceasuri bune”
Cu urari de sanatate
Si sa ai belsug in toate
Sarbatori cu bucurie
Toate cele bune tie.
Vechiul an este pe fuga
Vine ,altul sa-l ajunga .
Mircea Florescu,
RăspundeţiŞtergereMulțumesc Mircea!
O zi superbă să ai!
anana,
RăspundeţiŞtergereMulțumesc Anana!
Zi excelentă!
Te pup.
Ce versuri frumoase ne-ai dăruit azi !Mi-ai luminat dimineața asta cețoasă și mi-ai încălzit inima. Mulțumesc, Elena, să ai o zi minunată !
RăspundeţiŞtergereZina,
RăspundeţiŞtergereMulțumesc Zina pentru
cuvintele frumoase!
Îți doresc o seară excelentă!
Cu drag te îmbrățișez!
Am recitit cu plăcere versurile lui Păunescu, îţi mulţumesc!
RăspundeţiŞtergereMax Peter,
RăspundeţiŞtergereMulțumesc Max!
Primind această melodie
cu versurile lui m-am decissă o scriu.
O zi excelentă îți doresc,Max!