Mi-e imposibil fără tine - versuri Adrian Păunescu

Nici nu mai știu dacă erai frumoasă
Și nici în ce culori îți stă mai bine
Știu doar că amintirea nu mă lasă
Și că mi- e imposibil fără tine.

Vizionez femei nenumărate,
Femei interesante mă mai sună,
Dar rece și străin mă simt de toate
Și nu mă văd cu ele împreună.

Nu pot nici să- mi explic întreaga dramă,
Care- a decurs din întâlnirea noastră,
Dar vechiul dor al dragostei mă cheamă
Și tu îmi faci cu mâna la fereastră.

Subtile explicații cui i- aș cere ?
Tot prostul face pe interesantul
Și- n condamnarea asta la tăcere,
Mai conversez de- a surda cu neantul.

Și cum să transformăm iubirea- n ură,
De ce nu noi, ci solii să lucreze,
Și să plătim simțirea cea mai pură,
Punând incendiul tot în paranteze?

N- aș vrea să te necăjesc sau să te sperii,
Nici să te fac să te îndoiești de tine,
Dar eu te-am adorat fără criterii,
Estet bolnav, al patimei depline.

De dragul tău, am fost cu lumea- n luptă,
Te- am apărat de bârfe și de crivăț,
Și după toată veghea ne- ntreruptă,
Cedez numai în lupta împotrivă- ți.

Și totuși tu ai fost cea mai frumoasă,
La mine- n brațe îți fusese bine,
Obsesia iubirii nu mă lasă
Și- mi este imposibil fără tine.

O săptămână frumoasă vă doresc!

Sper să vă placă,lectură plăcută!!