Am început s-alerg cu nerăbdare Spre anii ce prin viață au trecut, Să văd de nu cumva din întâmplare În primăvara lor ne-am cunoscut.
Întind aievea mâna către soare Să-l smulg din cer și să-l ascund, În valul unei ape curgătoare Când veșnicii prin el se-ntrepătrund.
Prin anii mei ne-am întâlnit odată Știu toate iernile ce tâmplele ți-au nins, Când rătăceam cu clipele prin soartă Și fără tine toate m-au învins.
Suntem atât de-aproape de tăcere Tot căutând să dăm cuvintelor un rost, Pentru că-n mii de visuri efemere Tu ești ce-n viață nimeni nu a fost. (Gheorghe Ungureanu)