Aș vrea să te alung,cu fiecare gând! Și totuși îți vorbesc, cu fiecare slovă, Aș vrea să plec departe, dar tot aicea sunt, Te pierd sublim în vers, te regăsesc... în proză!
Aș vrea să nu mă cauți și nici să te găsesc, Te-aș alunga departe, de mine,câteodată!
Și totuși doar cu tine, sublim mă întregesc, Și totuși nu m-ai pierde,acum și niciodată!
Aș vreasă nu tresar la fiecare pas, Gândind că nu te aflu ori c-ai venit în grabă! Și totuși n-ai să știi că nu ești doar popas, Iar de mai uit să spun,revino și mă-ntreabă!
Aș vrea nu mă răzbată amnezica mirare! Și totuși când mă uit, e bine câteodată, Dar n-ai să știi cum e să mori de așteptare
Și nici să nu mai știi... de e să fii vreodată!
Aș vrea în dimineți să obosești cu mine! Și totuși,fără noimă,te-aș alunga apoi, O mică veșnicie par clipele puține, Când te privesc tăcută... pe drumul înapoi!
Aș vrea să nu mă cauți,dar să mă vrei mai tare! Aș vrea să nu vorbim,dar gândul să ți-l simt Și parcă nici n-aș vrea aceeași întrebare, Cum să mai fii o vreme,în timpul care sunt? *Versuri de Camelia Stan*
(sursa pozelor) Dusan Stojancevic îți spune singur povestea de fotograf pe boredpanda.com. Sârbul vede lumea minusculă,orașele microscopice:acum cinsprezece ani a făcut o fotografie de pe pervazul ferestrei apartamentului său din Belgrad.Ploua. Fotograful a mers în jurul lumii și a fotografiat metropole reflectate în părticele sferice desprinse dintr-o masă de lichid.Orașele din boabele de apă sunt fie imprimate pe hârtie fotografică,fie transpuse-un pixeli.Digitale.
Zi frumoasă tuturor! Mulțumesc de vizită și comentarii!