Croiesc din cer petale pentru vise
De un albastru viu ca ochii tăi,
Și-mi plouă rândurile palid scrise
Un nor, ce-abia răzbate printre văi.
Sub picuri calzi ne-am sărutat în fugă
Și ne-am privit cu sufletul deschis,
Nu am avut secunda pentru rugă
Nici timp de-alunecat în paradis.
Cu mâna udă mi-am șters lacrimi mute
Să nu mă vadă fulgerul setos,
Lumina lui n-a vrut să mă ajute
Și-n tunet am ascuns un țipăt gros.
M-a-ndepărtat de tine drumul rece,
Și rătăcind prin ploaie tot sperând,
Am strâns în palme dorul,că nu trece
Dorința de-a te revedea curând.
De un albastru viu ca ochii tăi,
Și-mi plouă rândurile palid scrise
Un nor, ce-abia răzbate printre văi.
Sub picuri calzi ne-am sărutat în fugă
Și ne-am privit cu sufletul deschis,
Nu am avut secunda pentru rugă
Nici timp de-alunecat în paradis.
Cu mâna udă mi-am șters lacrimi mute
Să nu mă vadă fulgerul setos,
Lumina lui n-a vrut să mă ajute
Și-n tunet am ascuns un țipăt gros.
M-a-ndepărtat de tine drumul rece,
Și rătăcind prin ploaie tot sperând,
Am strâns în palme dorul,că nu trece
Dorința de-a te revedea curând.
(Marilena Velicu)
ce imagini incantatoare!!!
RăspundețiȘtergereMulțumesc Coco!
ȘtergereO duminică frumoasă îți doresc!
Pupicei!
Sa spun drept daca ma uit la vremea ciudoasa de afara si citesc frumoasele versuri puse de tine, parca ma apuca o nostalgie... Dar fac eforturi sa-mi inveselesc ziua.
RăspundețiȘtergereMulțumesc draga mea!
ȘtergerePoezia este în ton cu vremea de afară!
O duminică cât mai plăcută!
Cu mare drag!
Se pare ca esti nostalgica astazi.....
RăspundețiȘtergereCate-o data e buna si nostalgia, lacrimile fac ochii sa straluceasca.
Te pup draga mea, incearxa sa fi optimista!
O imbratisare de aici de departe... ♥
Mulțumesc scumpa mea Minnie!
ȘtergereSe pare că ai ghicit,lacrimile fac ochii frumoși!
O duminică minunată îți doresc scumpa mea!
Pupici și îmbrățișări generoase trimit către tine!
O zi vesela iti doresc!
RăspundețiȘtergereMulțumesc SoriN!
ȘtergereO după amiază superbă să ai!
I wish you a pleasant and cheerful Sunday! Let the next week will be happy for you!
RăspundețiȘtergereThanks dear Joanna!
ȘtergereA beautiful Sunday you want!
Kiss and hug!
Portia de cultura aici la tine.Clipul e superb.O saptamana cu spor sa ai!
RăspundețiȘtergereMulțumesc Flori!
ȘtergereȘi tu să ai o săptămână frumoasă și plină de reușite!
Pup cu drag!
potrivite versuri, potrivite zilei de ieri...
RăspundețiȘtergereazi, soarele parca prinde curaj :)
o saptamana minunata draga Elena!
Pandhora
Mulțumesc scumpo!
ȘtergereAșa este,soarele prinde curaj!
O săptămână cât mai plăcută îți doresc!
Pup cu drag!
Buna ziua, Elena!
RăspundețiȘtergereFrumosi ochi trebuie sa aiba femeia care indrazneste sa planga - zicea nu-mai-stiu-cine pe nu-mai-stiu-unde. :)
Imi plac versurile si imi place si vremea care se incrunta la mine - îi zambesc, sa-i fac in ciuda! :)
Iti doresc sa petreci o saptamana minunata!
Pupici cu drag!
Mulțumesc frumos Diana!
ȘtergereȘi săptămână ta să fie cât mai plăcută și plină de surprize frumoase!
Cu mult drag te pup și îmbrățișez!
Frumoase versurile, tizo! Îmbrăţişări!
RăspundețiȘtergereMulțumesc draga mea Tiză!
ȘtergereO zi frumoasă vă doresc!
Pup cu mare drag!
Superba poezia!
RăspundețiȘtergereSalutari!
Mulțumesc LuZ!
ȘtergereO săptămână minunată îți doresc draga mea!
Te pup cu drag!