VIS ȘI STELE!

Am așezat cuvinte-n zborul către tine,
Asemenea acelui sculptor care
Dă la o parte piatră sau rubine,
Pentru a renaște-n ele o splendoare!

Și te-am privit în ochi când era noapte!
Și-am mângâiat conturul... să ți-l știu
Și ți-am oprit pe buze-atâtea șoapte,
Ca să păstrez misterul mai târziu!

Tu nici nu știi că am strivit în gene,
O lacrimă și-un vis de fericire!
Era târziu în noapte, dar devreme
În avatarul nostru de iubire!

Nu m-ai trezit nici când a fost să plouă!
Te-am întrebat apoi...de ce așa?
”Am vrut să ne rămână pe din două,
Același vis și ... frumusețea ta!”

N-ai înțeles că existăm atemporal,
Că univers n-aveam și nici menire!
Când viața ne mai dă extemporal,
De absolut... la ora de iubire!

Și mai tresar, de parcă e prea frig
Ori gândul meu s-a rătăcit în stele,
Vreau să te chem, dar nu mai pot să strig,
Eu sunt aici, dar tu ești... printre ele!

*Versuri de  Camelia Stan*

Duminică cât mai frumoasă tuturor!

Vă îmbrățișez cu drag și multumesc de vizită!