luni, 16 august 2010

O lacrimă de dor


E primăvară iar şi totul înverzeşte,
Trecut-au anii şi... păru-mi cărunţeşte,
Dar a rămas,aiurea, o floare pe retină
Ce mi te scoate-n faţă iar inima-mi suspină.

De-atâta aşteptare, de-atâta dor ce plânge,
Un freamăt de speranţă? Degeaba,nu-mi ajunge
Să-mi fii iarăşi aproape, iubirea mea curată,
Căci timpul nu revine,nicicând ca altădată.

Rămân cu nostalgia şi... rănile ce dor
Şi gândul care-mi zboară,cu aripi de cocor,
De jos şi... Pân-la stele tristeţea să-mi aline,
Dar... totu-i în zadar, căci nimeni nu-i ca " Tine"

O lacrimă de dor te cheamă să-mi revii,
Ecoul e tardiv,Tu n-ai cum să-l mai ştii,
Eu mă topesc încet, încet... în vremi "pustii"
Căci fără tine anii nu-s cănt de ciocârlii,
Doar... lacrimi care dor.


(Corneliu Z.N)

luni, 9 august 2010

Deşertul de porţelan New Mexico - SUA












Pe o suprefaţă 442 de kilometri patraţi de dune albe – un ocean de nisip ale cărui valuri palide au fost ingheţate pentru totdeauna. Acesta este Deşertul de Porţelan – o adevarată minune a naturii situată in Bazinul Tularosa din statul american New Mexico. Frumuseţea de gheaţă a acestor intinderi ce par de zapadă este dată de faptul că, spre deosebire de nisipurile celorlalte deşerturi, care sunt alcătuite din quartz, nisipul de aici este format dintr-un melanj de gips şi sulfat de calciu. De asemenea, deşi este situat intr-o zonă extrem de călduroasă, deşertul alb este rece pe tot parcursul zilei, datorită ratei mari de evaporare a apei la suprafaţa şi a faptului că, spre deosebire de deşertul saharian, de exemplu, cel de aici reflecta, in loc sa absoarba razele de lumina. Situat la 1.185 m deasupra nivelului mării, acest desert este cunoscut drept cel mai mare depozit natural de gips din lume.
Merită să priviţi aceste imagini...

miercuri, 4 august 2010

Ca astăzi...


Ca astăzi nu mai sunt stăpână
Pe mine,pe sufletul meu,
numai c-o strângere de mână
îndeajuns ţi-am spus-o eu.

Şi ca o slaba jucărie
Sunt astăzi înaintea ta,
privirea mea ţi-ar spunea-o ţie
în ochii mei de vei căta.

Şi c-a mea singură dorinţă
E roaba ca să-ţi fiu în veci,
ţi-o spune'ntreaga mea fiinţă
când tu pe lângă mine treci.

Însă tu treci cum trece-o rază
Din soare,pe un biet pribeag,
Ce-i pasă ei că-l luminează...
Ce-ţi pasă ţie că-mi eşti drag !

(Veronica Micle)