În(cântare)

Ai prins în palme visul de iubire
L-ai mângâiat c-o blândă răsuflare
N-aveai pe buze semne de-ntrebare
Nici vorbe reci cu nimb de amăgire.

Ai scris un stih ce învârtea pământul
Fugeai de versuri triste,-ngenuncheate
Păşeai ades prin sensuri 'miresmate
Împrăştiind aromele cu vântul.

Dar ai plecat spre ţărmuri vălurite
Unde lumina-i flăcăruie stinsă
Unde imaginea-mi e-o floare ninsă
Murind de frig,de dorul tău,iubite!

Târziul ne-nconjoară-ntotdeaunea
Murim şi înviem în amintire
Minunile-s poeme de-mplinire
Pe care praf de-argint presară luna.

Chiar dacă tac în cuvântarea sfântă
Tăcerea-mi nu omoară, ci încântă.
(Ana S.)