Speranţe...

În umbră vremuri ne petrecem
Suntem mai singuri şi prea goi
Prin văi de timp mereu ne trecem
Şi nu mai ştim de suntem doi...

Nu tocmim pe alinare
Suntem prea plini de încântări
Ne trecem pozele-n ziare
Şi-apoi le vindem peste zări.

Cui foloseşte încântarea
A ceea ce am fost cândva,
Când firea ne-o topeşte marea
Ce mâine ne va lua la ea.

Şi dacă cerul ne primeşte
Cu aripa de înger mort
E pentru că un Domn priveşte
Păcatul pe care mi-l port.

În sfere timpul vom petrece
Vom şti atunci să ne iubim
Chiar dacă ne va fi mai rece
Şi-n ierni deplin o să albim.

(Ana S.)