Rost de întrebări

Ce rost să ne-ntâlnim în vreme
secundele ne-au troienit
ne-au prins în iarnă cu blesteme
rostite-n cântec învrăjbit.

Ce rost să prindem amintirea
în palma unui fulg uşor
când peste toate risipirea
presară praful ei de dor,

Cununi de adevăr doar iarna
va înflori pe la fereşti
o lacrimă-mi va plânge rana
de-a nu mai şti cine îmi eşti.

Povara de zăpadă pune-mi
pe umerii fragili şi goi
priveşte-n ochii mei şi spune-mi
în care iarnă vom fi doi?

În ce ninsoare diamante
pe chipul meu vor străluci
şi-n care vânturi depărtate
iubirile ne-or năluci?

(Ana S.)