- A început să ningă pe alei,
Printre castanii toamnei ce-a trecut,
Pe banca verde,sub bătrânul tei,
Și ninge ca-ntr-o poveste veche,
Iar chipul tău e-n fiecare fulg,
Simt pe buze sufletul pereche,
Tu ești cu mine și aș vrea să smulg
Tot ce n-are loc în iarna noastră,
Să construim din cioburi de oglinzi,
Pas cu pas, o dragoste albastră -
Un anotimp în brațe să mă prinzi.
- Ce vrajă se așterne peste vis
Și ce emoție imaculată
Pecetuiește-un zâmbet interzis
Când sorb din cana mea cu ciocolată.
Mi-aduc aminte, parcă a fost ieri,
Urcam spre tine scara în spirală,
Atunci era sfârșitul unei veri,
Acum miroase-a brad și-a portocală.
Dar nu regret nimic, tot ce-am visat
S-a împlinit întocmai, amândoi
Alunecăm pe cerul luminat
Și împărțim luceferii la doi.
(Ioan Grigoraș)
Printre castanii toamnei ce-a trecut,
Pe banca verde,sub bătrânul tei,
Acolo unde ieri ne-am cunoscut.
Și ninge ca-ntr-o poveste veche,
Iar chipul tău e-n fiecare fulg,
Simt pe buze sufletul pereche,
Tu ești cu mine și aș vrea să smulg
Tot ce n-are loc în iarna noastră,
Să construim din cioburi de oglinzi,
Pas cu pas, o dragoste albastră -
Un anotimp în brațe să mă prinzi.
- Ce vrajă se așterne peste vis
Și ce emoție imaculată
Pecetuiește-un zâmbet interzis
Când sorb din cana mea cu ciocolată.
Mi-aduc aminte, parcă a fost ieri,
Urcam spre tine scara în spirală,
Atunci era sfârșitul unei veri,
Acum miroase-a brad și-a portocală.
Dar nu regret nimic, tot ce-am visat
S-a împlinit întocmai, amândoi
Alunecăm pe cerul luminat
Și împărțim luceferii la doi.
(Ioan Grigoraș)
Weekend plăcut tuturor vă doresc!