Mi-e atât de dor că mă apasă cordul
Ca un șacal flămând și însetat
Și-n gât mă-neacă fără voie nodul
Născut din lacrimi care n-au secat.
Te văd, te strig, dar glasul nu te-ajunge,
Nici aerul din piept nu mi-e destul,
Natura, teiul înflorit te plânge,
Și versul meu de tine nu-i sătul.
E vară iar, căldura mă sufocă,
Prezența ta m-ar liniști puțin,
Iar mâna ta cu degete de rocă
Mi-ar fi pe trup... răcoarea de satin.
Ca un șacal flămând și însetat
Și-n gât mă-neacă fără voie nodul
Născut din lacrimi care n-au secat.
Te văd, te strig, dar glasul nu te-ajunge,
Nici aerul din piept nu mi-e destul,
Natura, teiul înflorit te plânge,
Și versul meu de tine nu-i sătul.
E vară iar, căldura mă sufocă,
Prezența ta m-ar liniști puțin,
Iar mâna ta cu degete de rocă
Mi-ar fi pe trup... răcoarea de satin.
*Versuri: Marilena Velicu*
Duminică frumoasă tuturor vă doresc!
Vă mulțumesc de vizită și comentarii!