DOR!

Atât de dor îmi e de tine-acum!
Atâtea încă aș dori a-ți scrie!
Și n-am talent, dar aș picta oricum,
Conturul tău, din flori de păpădie!

Așa cum te prindeam în iarba crudă!

Ivită la-nceput de primăvară,

Când se oprea doar luna să audă,
Iar ziua-n orizont stătea să moară!

Dar astă seară, iarba nu mi-e soră!
S-a veștejit în galben prea banal
Și tu nu ești... să fi trecut o oră?
Ori timpul meu nici nu mai e real?

Mi-e atât de dor de tine-adeseori,
Că mă cunun cu cerul în cuvinte!
Și-ți pun atâtea slove în scrisori,
Nu le trimit, dar le păstrez în minte!

Departe-mi ești, nu știi că tot mereu
Fac game pe-un pian imaginar,
Absent îmi pare însuși Dumnezeu,
De la balada mea fără de har!

N-ajung nicicum, scrisorile-mi la tine,
Fiindcă le rup fâșii adeseori!
Ca să nu știi ce frânte sunt în mine,
Iluzii din cutia de scrisori!

Atât de dor îmi e de tine-acum!
Nu voi a ști nici cât ești de departe!
Pe-o filă cu trei picuri de parfum,
Adun iubire-n pagină de carte!

*Versuri de CAMELIA STAN*

Duminică frumoasă tuturor!

Cu drag vă îmbrățișez și mulțumesc de vizită!